Doamne,
cît de multe toamne
și cîți ani amari trecură
și-un copil pe căi străine
rătăcește fără Tine
îl tot chemi, dar el nu vine
l-am văzut pe căi de ură
prea amare toamne,
Doamne.

Demult,
am stat odată să Te-ascult
și-am auzit o clipă
un glas duios, un glas durut:
- întoarce-te copil pierdut!
- Dar glasul nu l-am cunoscut
și iar pe neagra lor aripă
s-au dus al relelor tumult
mai mult.

Dar az’
din ochi îmi curg fără zăgaz
pe față lacrimi multe,
mi-aduc aminte și suspin
o, cît sînt Doamne de străin
în lacrimi jalea mi-o alin
nu-i nimeni să m-asculte
spre Tine strig la greu necaz
și az’.

Și vin
cu cel mai dureros suspin
să-Ți cer iar mîngîiere:
Primește Doamne-un fiu pribeag
ce caută iar al casei prag
pierdutul anilor șirag
să-i ierți Părinte-Ți cere
și lasă-n sufletu-mi străin
alin...