Miezul nopții... și-n tăcerea
grea a clipelor tîrzii
numai lacrimile mele
și suspinul meu sînt vii.

Mi s-a stins demult lumina
și cărbunii-n foc se stîng
în a nopții pace-adîncă
numai ochii mei mai plîng.

- Doamne, mi-a-ntinat păcatul
inima și gîndu-ntreg
calea mîntuirii mele
oare cînd am s-o-nțeleg?

Spini mistuitori de patimi
bietul suflet mi-l împung,
sfînt liman de liniștire
oare cînd am să te-ajung?

Doamne-n noaptea asta iarăși
ruga mea spre Tine-ndrept,
după-adînca Ta-ndurare
Doamne, cît de mult aștept!

Adă-n noaptea mea lumina
sfintei Tale străluciri,
peste-a sufletului zbucium
dă-mi a Tale liniștiri!

Ca să nu mi-l mai frămînte
nici un val de nici un fel,
Fața Ta să Se-oglindească
larg și liniștit în el!