Când pierdut eram Isuse
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântările Dintâi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de mihaela_ostafe in 05/08/2021
Cînd pierdut eram Isuse
sub osîndă și-n păcat
în a lumii patru laturi
cu durere m-ai căutat.

Întrebat-ai trecătorii
cîți pe drum i-ai întîlnit
unde-i oaia Ta pierdută
unde-i fiul rătăcit?

Nimeni nu știa. Tu Singur
m-ai căutat prin vînt și ploi
Blînd Păstor, plîngînd de mila
bietei și pierdutei oi.

M-ai aflat robit Isuse
la dușmanul cel din veac
cît ai suferit cînd singur
m-ai văzut, pierdut, cum zac.

M-ai privit căzut și-n mine
lumea-ntreagă ai simțit
și murind, răscumpărare
pentru toți Te-ai dăruit!

Ți-ai iertat răstignitorii
și călăii Ți-ai iertat
și-nviind, pe toți, Isuse
pentru Cer i-ai înfiat...

- Astăzi cînd privești la fiul
ce-a fost cîndva rătăcit
Îl găsești supus Isuse
jos sub Crucea Ta, căit.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 4130
  • Export PDF: 7
  • Favorită: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni