Eu n-am avut nici mamă
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântările Dintâi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de mihaela_ostafe in 05/08/2021
Eu n-am avut nici mamă
străinii m-au crescut
degeaba-mi cereți seamă
ce-i dragostea de mamă
ce-i dorul ei ce cheamă
căci mamă
n-am avut.

Eu n-am avut nici tată
m-am pomenit sărman
căci nu-mi fu mie dată
să știu și eu vreodată
ce-i dragostea curată,
de tată
sînt orfan!

Eu n-am avut nici frate
cu care să m-alin
flămînd după dreptate
calc drumuri neumblate
străini mi-s toți și toate
de frate
sînt străin.

Eu n-am avut nici masă,
străinii m-au hrănit.
Iar astăzi toți mă lasă
ca sluga-n drum rămasă
gonită de la casă
să iasă
la cerșit.

Pe Tine, doar pe Tine
Isuse azi Te am
la-ai mei le-a fost rușine
să vină lîngă mine
în chinuri și-n suspine
pe Tine
Te aveam.

Necazurile toate
la Tine m-au adus
mi-s ușile-ncuiate
n-am milă, n-am dreptate
Tu mamă-mi ești și frate
Tu toate
Tu Isus.

Rămîn, pînă la moarte
cu Tine rob supus,
bucăți de m-ar împarte
pe drumuri să mă poarte
tot nu ne vor desparte
departe
nu, Isus.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2790
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni