Stau şi privesc în lume, e atâta nepăsare
Atâția oameni umblă pe drumuri de noroi
Când pe a vieţii cale, pe sfânta Lui cărare
E atâta frumusețe, chiar dacă sunt nevoi

Atâta uscăciune şi atâta apăsare
Atâtea vorbe goale şi atâtea amăgirii
O lume ce aleargă, pe calea spre pierzare
Prin bezna de păcate şi mari nenorociri

Se-ascund în întuneric departe de lumină
La mese de ocară gustând nelegiuirii
Sorbind din vinul care, aduce amețeală
Apoi rostesc cuvinte cu ură în privirii

Disprețuiesc pe sfinții ce umblă cu sfială
Pe calea curăției la sfatul înțelept
Ştiind că vine ziua, când orice vorbă goală
Va fi adusă-n fața Stăpânului cel drept

Atunci va fi uimirea şi groaza disperării
Îngenunchiați în fața Stăpânului Slăvit
Vor cere bunătatea şi harul îndurării
Pe care-n lumea asta nici unu nu l-a vrut

Acum privesc la Tine Părinte al îndurării
Ştiind că ceasul lumii se va opri curând
Mai cheamă încă odată la harul împăcării
Întreagă omenire de pe acest pământ