Un fior plin de iubire, printre nori azi se strecoară,
Într-o gălăgie mare, el cu pace mă-nfășoară,
Într-o gălăgie-n care, lumea s-a dezlănțuit,
Și aleargă-nspre tărâmul, pentru ea ce-i pregătit.

El... fiorul... îmi aduce, o tăcere neștiută,
De-acea lume ce nu vede, că-i o lume ea pierdută,
Pentru ea tăcerea-i goală, pentru mine este plină,
Ziua ce-i înnourată, ea devine doar senină.

E-o tăcere ce mă face-ntotdeauna să zâmbesc,
Buzele îmi dezlipește, ca să-i spun... eu te iubesc,
Celui care în tăcere El prezent este mereu,
E tăcerea ce e plină... plină doar de Dumnezeu.

Mai coboară peste mine, stropii calzi de mângâiere,
Ea mă-nvie... zbor spre ceruri, lumea-n jurul meu când piere,
Căci fiorul ce-o aduce, e divin... el este sfânt,
Îmi inalț-a mea ființă, dezlipind-o de pământ.

Și o duce... el... fiorul, sus în cer ca eu să fiu,
Împreună doar o clipă, cu Acela ce e viu,
Când pământul doar aleargă, spre un nicăieri mereu,
Gândul meu și-a mea ființă, stau doar lângă Dumnezeu.

Căci fiorul ce coboară, este un fior divin,
De divinități alese, e întotdeauna plin,
Este plin el de putere, peste mine ce o lasă,
Gândul meu în vremuri grele, el să fie doar spre-acasă.