La Golgota s-a scris Iubirea a unui Tată către fii
A unui Fiu ce-n ascultare S-a frânt să ne numim copii
La Golgota s-a scris Iubirea ca jurământ și fel de trai
Ca eu, tâlharul de pe cruce, să pot să fiu cu El în rai
La Golgota s-a rupt blestemul ce poposea peste pământ
Și toată slava și lumina ne-a pus-o-n inimi și în gând
La Golgota S-a frânt Iubirea în zeci de mii și mii de mii
La fel ca Pâinea și ca Vinul: ca să-i unească pe copii!
La Golgota s-a dat iubirea pe Sine, tot, în locul meu
În loc de veșnică pedeapsă, de harul Său s-am parte eu!
La Golgota a rupt Iubirea pecetea 'naltei biruinți
De-a strămuta din moarte-n viață, în veșnicii, pe ai Lui sfinți!
La Golgota și-a dat Iubirea tot înțelesul în Hristos
Ca eu, uitându-mă la Dânsul, să văd cât sunt de păcătos
La Golgota și-a pus iubirea piatra din unghi drept căpătâi
Femeia a zdrobit pe șarpe, prin Dumnezeu, cu-al ei călcâi!
La Golgota a ars Iubirea pe-un lemn scuipat și blestemat
Ca azi să-mi înțeleg destinul: să ard și eu, să ard curat
La Golgota s-a pus pecetea pe inima celor aleși
Prin harul Său, prin mila-I sfântă, din gura focului culeși
La Golgota găsești povestea vieții tale în Hristos
E scrisă de atunci, din ceruri, și îți e dată-n chip frumos
Căci poți alege ca să umbli în lucrurile pregătite
Mai în dinainte, de Hristos, ce pentru tine-au fost gândite!
La Golgota s-a scris Iubirea! ~&,"&~.
7 august 2021