Crăpăturile lutului

Devreme se face târziu prin viață
Și ceasul ne ticăie mult prea rapid
Cu cât trece timpul, cu-atât omu-nvață
Că lutul se crapă, devine rigid

Căci ridul săpat de urmele vremii
Adânc în măsura de lut frământat
Ca rod al jertfirii, ca rod al primirii
Ți-arată în taină ce-ai luat sau ce-ai dat

De-ai strâns înlăuntru, el lasă să vadă
Sclipiri din Hristos al omului tău
Acea crăpătură lasă să-ntrevadă
Ce-ai strâns din frumosul chipului Său

Cu cât trece timpul, cu-atât înfrunzește
Nu trupul de lut, ci măslinul din noi
Și omul lăuntric mereu înflorește
De-l faci să-nțeleagă că pleci cu pumni goi

Nu ce-i în afară mi-aduce valoare
Ci ceea ce-am strâns cu Hristos pentru cer
Nu lutul uscat îmi imprimă culoare
Ci cerul din mine, ci-al meu caracter!... . .
18 august 2021