Domnul i-a zis lui Petru: "...Tu esti Petru
( greceste petros – piatra ) si pe aceasta piatra,
voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor
nu o vor birui".

De doua mii de ani, e deschis un santier,
Care, în curând se-ncheie pe al vremii esichier.
La asa Cladire-aparte au lucrat mii de fiinte,
Unde nu-s admise datini poleite cu...credinte.
Ea-i impusa de Constructor ca din pietre noi sa fie,
Iar acolo sus în ziduri sa se puna piatra vie.
De altminteri, Proiectantul, nu admite sa se urce,
Sus pe schela pietre vechi ca în ele sa se-ncurce.
Toata piatra ce-i zidita în pereti ea-i tencuita,
Dar nu poate fi ascunsa prin pereti neslefuita.
Unei pietre pusa-n zid i se cere-a fi curata,
Sa nu poata-ajunge sus cu molozuri încarcata.
Când ajunge sus la Mester ca sa vada de-o zideste,
El o pune bine-n ziduri dupa ce o curateste.

*

Acest Edificiu viu cum e unic pe Planeta,
Lasa multi în asta lume cu parerea incompleta.
Li se pare-a fi nedrept sa se faca-asa o casa,
Care chiar de este mare, este simpla, neluxoasa!
Ei nu pot s-o vada bine fara lemn de chiparos,
Cum se-nalta Casa-aceasta proiectata de Cristos.
Au putut lui Solomon sa-i ciopleasca pietre-n munte,
Iar acum acestor pietre li se cere-a fi-nascute,
Dintr-o stânca naturala, într-o piatra sfânta, vie,
Sa dureze-asa un Templu, nu un secol, ci-o vecie.

Santierul este mare cuprinzând Pamântu-ntins,
Poti veni si tu în graba ca în el sa fii cuprins.
E format în întregime din fiinte foarte-atente,
Care sunt unite, strâns, peste mari si continente.
Fiindca-aici în orice vreme e de lucru pentru toti,
Iar de intri ai putere ca în toate tu sa poti,
Sa slujesti, sa dai marire Sefului de santier,
Aducând aport în lucru, multumind pe Inginer.
Si de nu ai voce buna ca sa cânti în jur s-aduni,
Lupta sa sustii lucrarea stând de veghe-n rugaciuni.
(Unii plâng ca n-au talente la amvoane sa vorbesca,
Desi de la om la om ar putea sa-mpartaseasca,
Cum odata s-a zidit sus pe Dealul Capatânii
O splendida Farmacie pentru vindecarea LUMII).

Sunt destule voci pierdute care striga disperate,
Ca atunci când s-au dat daruri n-au avut si ele parte!
Insa pot sluji cu bine în acea Cladire vie,
Straduindu-se cu râvna pietre vii mai multi sa fie.

Altii plâng ca n-au credinta sa se roage ca si Ana,
Insa uita cum chiar Domnul a-nmultit si vinu-n Cana,
Sa-Si arate cu putere din marirea Lui cereasca,
Iar acum i-ar tine-n Templu printre pietre sa-i uneasca.
Si de crezi acum întruna cum ca nu-ti mai vezi talantii,
Cu credinta cere-ntruna sa se dea mai multi la altii.

*

Cu asa lucrare sfânta – de-anvergura pe Planeta –
Nu ramâne piatra vie doar schitata pe planseta.
El asa un Edificiu de curat si de maret,
Nu va fi sa-l lase-aiurea sa ramâna fara pret.
Cum lucrarea se termina ca din pietre sa nu strice,
Vine-atunci al ei Constructor ca la ceruri s-o ridice.

Mi se pare ca-ntr-o noapte va dispare pe ... furis,
Caci deja lucrarea-i gata fiind sus pe-acoperis...
Se mai bat în scânduri cuie ca atunci când nori de ploaie,
Bat cu ura si furtuna, sa nu intre-n el suvoaie.
Se mai umbla prin moloz dupa pietre sa gaseasca,
Fiindca are El un numar care-ar vrea sa-l împlineasca.
Caci Acel Constructor bun ce ne e si Salvator,
Ne uneste si pazeste ca un demn ocrotitor.
...Si daca, mii de oameni sunt pe-al lumii esichier,
Sa fim gata caci se-ncheie milenarul santier.
Amin.