Iarăși e tristă vremea noasta... iar e răcoare printre noi...
Căci ți-a fost scris să pleci din lume în pragul zilei de apoi...
Eram aici şi așteptam cu tine venirea Celui Vesnic Sfânt
În marea Lui înțelepciune Își are ultimul cuvânt!

Ce-ar putea să ţi se scrie pe piatra rece de mormânt?
Nu-ncap acolo atâtea fapte câte ai făcut pe-acest pământ...
Cum poarta o țineai deschisă să intre sfinții Domnului...
Să faci din casa ta o Oaza pentru acei ce sunt ai Lui...

Doar noi vom ști cât alergata-i pentru copii, pentru străini
Să-ntinzi o masă întotdeauna şi lângă tine să ne-aduni...
Şi cat ai vrut să fie bine... să ne înțelegem între noi...
Să fim uniţi în zile bune și-n zile grele... la nevoi...

Să ne-adunăm la rugăciune... să ne iubim cum vrea Isus
Să ne păstrăm acest bun nume ce l-am primit în dar de sus...
Din zorii tinereții tale chemată-ai fost ca să slujești
Să lași pe ai tăi pentru o clipă să mergi... să alegi... să te jertfesti...
*
Dar ai plecat... și ai luat cu tine așa mănunchi de bucurii
Și părtășii ce-aveam cu tine... ți-ai luat avânt spre veșnicii...
Durerea nu ţi-a fost străină în trupul mic și obosit
Ai dat tot ce-ai avut din tine până ce clipa s-a sfârșit...

Până în ultima ta clipă ne-ai sfătuit ne-ai îndemnat...
Acum, deja, a-i primit cununa la care atâta ai lucrat
Și tot ce ai răbdat aicea se va preface un șir... smarald...
Și nu în lacrimi, ci-n lumină de-acuma ochii tăi se scald...