Ah, învățăm așa târziu sau poate niciodată
Și timpul trece a pustiu prin inima de piatră
Trecură atâtea primăveri... atâtea flori s-au scuturat în cale
Dar unde-i rodul? Nicăieri... și ceri iar îndurare...
Să mai rămână pomul tău să i se de-a o șansă
De prin frunzișul acesta mult să se găsească roadă
Te uiți la pomii din grădină... vara aproape a trecut
Și rodul bunătății tale s-a risipit... a dispărut...
Când dragostea era în floare... erai așa de mulțumit
Azi cad încet din ea petale iar unele s-au vestejit
Mai ieri cântai de bucurie că ești sădit în Dumnezeu
Tristețea nu ți-a fost solie senin era sufletul tău
Dar ai cules din lume sfaturi și zvonuri rele te-au străpuns
Cuprins de grea dezamăgire te lași mereu de alții dus
De-ai fi vegheat în clipa-n care o primă tulburare a venit...
Când vântul ți-a bătut în creangă de-ai fi știut de-ai fi iubit...
De-ai fi răbdat în ispitire să nu dai curs al gurii val ucigător
De-ai fi privit spre înălțime de-ai fi strigat după ajutor...
Oricum tu singur niciodată nu vei putea rodi frumos
Nu te-nșela crezând aceasta, rodirea vine prin Hristos
Și-oricâte flori am da pe creangă oricât mireasmă-n jur va fi
Contează roada să rămână și să ajungă-n veșnicii...