Lasand in urma un cosmar de greu pacat, patat fiind o vesnicie,
In loc de iad mi-ai daruit iertarea, m-ai scos atunci si din robie.
O mostenire-n scopul Tau este sa-mi dai pe langa mantuire,
Nu pot nicicum sa te refuz; e voia Ta, e planul Tau si-a Ta iubire.

Cu nimeni nu vrei sa ma-mparti, Tu Dumnezeu ma onorezi pe mine,
Un muritor de rand, plebeu dispretuit, prin har eu vin la Tine.
Trecut prin focul Tau, la chip cu Isus , predestinat am fost candva
Sa ma aseman, iar Tu ce-ai hotarat cum pot eu refuza?

O coarda mic-ai pus in mine, cand o atingi ea sa vibreze lin,
Sa imi arati un rasarit de soare si in apus sa-mi iasa un suspin.
Cand vad un camp cu flori, privindu-l eu ma topesc induiosat;
Cum sa refuz ce Tu in mine asa frumos ai aranjat?

Daca ai hotarat ca sa privesc noaptea pasnica de fiecare data,
Cand ea apare sa ma bucur si s-o iubesc cum este-asa, intunecata,
Daca mi-ai dat auz ca sa ascult clinchet de stele spre slava Ta, Divine...
Cum as putea sa Te refuz, sa-mi smulg placere-aceasta chiar din mine?

Cu usurinta le iau toate din mana Ta, superbe darurile sfinte
Si-Ti multumesc; de clipele ce-s grele as vrea ca sa-mi aduc aminte.
Nori negri, zbuciumati de vantul ce viata mi-o scutura navalnic,
Cum pot ca sa-L refuz vreodata pe-un Dumnezeu atat de darnic?