E-un timp azi pasul să-ți oprești, tu om pe-acest pământ, ca să nu fii tu frunza cea, luată de un vânt, ce furios el s-a pornit căiește-te acum, neprihănirea să alegi, sper ceruri astăzi când alergi, pe-al mântuirii drum.

E-o vreme-n care ești chemat, la o sfințire-aleasă, să arzi de-un dor aprins în piept, de dorul de acasă, pe margine de drum tu azi, un pas să nu pășești, tu calea-ngustă s-o alegi, chiar lacrimi de pe ea culegi, nicicând să nu o ocolești.

E-un timp ce nu-i de ațipit, el se sfârșește-ndată, tu om ce azi călătorești, trezește-te odată, avânt tu ia-ți spre infinit, căci ești tu așteptat, de Cel ce moarte-a biruit, pe cruce când a fost jertfit, luptând neâncetat.

Făclie fii pe-acest pământ, în vremea ce-i venită, doar mâini curate să ridici, și-o haină pregătită, de sărbătoare... dar mai mult, de veghe să rămâi, o clipă să nu ațipești, tu ceru-ntreg să îl iubești, ca-n dragostea dintâi.

Tu caută mereu să fii, doar după placul Său, căci om trudit de alergat, trăirea... pasul tău, să nu fie-n fărădelegi, să aibă un sfârșit, pe străzile ce-s aurii, din Țara celor veșnic vii, la fel și-un infinit.