Cine oare îmi aude, glasul meu de dimineață,
Cine oare iute-mi șterge, lacrimile de pe față,
Cine oare îmi aduce, ajutor... când obosit,
Îmi duc crucea pe cărarea ce sfârșește-n infinit.
Cine-mi știe-a mea durere, mângâiere de primesc,
Chiar în clipele în care, mă așez... căci obosesc,
Cine lângă mine vine, când eu spun că singur sunt,
Și din văi mereu mă scoate, să înaintez cântând.
Cine de mână mă poartă, când eu vreau să rătăcesc,
Și mă trece ea prin vale, când eu vreau s-o ocolesc,
Cine-mi ține-n sus privirea, suferința când m-apasă,
Să mă pierd eu pe cărare, oare cine nu mă lasă.
Cine grija mea o poartă, când eu nu mai știu ce sunt,
Cine-mi netezește drumul, înspre cer... ce-i pe pământ,
Oare cine astăzi mie, dimineți multe și seri,
Îmi aduce... ce sunt pline, ele doar de primăveri.
Cine visu-mi împlinește de el nu rămâne-un vis,
Poarta cerului spre viață, oare cine mi-a deschis,
Oare cine... oare cine... oare cine este El,
El e rege, e-Mpăratul, Mielul sfânt Emanuel.
El e Cel ce îmi aude, glasul când îl strig mereu,
El mi-aduce ajutorul, când îmi este-atât de greu,
Când m-apasă a mea cruce, când îmi este mult prea grea,
Iute printre nori coboară, cu putere... mâna Sa.
El e tot... El este toate, și în cer... și pe pământ,
El a biruit o moarte, ca eu azi prin legământ,
Să devin moștenitorul, locului din veșnicie,
Unde lacrimi... suferință... nu vor fi, doar bucurie.
El mi-e Tată, El mi-e Mamă, mi-e Prieten devotat,
Și când stau cu El de vorbă, este-atât de minunat,
Nu m-a părăsit vre-o dată, lângă mine-a stat mereu,
El e calea... adevărul, este tot ce-am dorit eu.