În fața Ta se-nchină azi, pământu-ntreg Isuse,
Sub ceruri Doamne astăzi stau, atâtea fețe plânse,
Atâțea ochi ce-s alipiți, spre zările senine,
Atâtea inimi Dumnezeu, de-atâtea goluri pline.

Stau mâini ce-adânc au obosit, ființe clătinate,
Și gânduri ce-s în rătăciri, Isuse aruncate,
Dar toate-așteaptă ca să vii, speranța lor e vie,
Tu nu i-ai părăsit pe-ai Tăi, pe drumul din pustie.

Făclii ce fumegă ușor, ele-o scânteie-așteaptă,
Să fie pline vor din nou, ca și de prima dată,
De vânturi ce au tot bătut, sunt astăzi fumegânde,
Ooo... Dumnezeule ceresc, sunt azi făclii plăpânde.

Copii, părinți, surori și frați, răpuși de întristare,
Pe margine s-au așezat, așteapt-o ridicare,
Cu ochii plini... înlăcrimați, spre ceruri azi privesc,
Te cheamă căci un timp venit, adânc îi obosesc.

Sunt inimi pline doar de răni, așteaptă vindecare,
Ce vine ea din mâna Ta, prin marea Ta-ndurare,
Se zbat legate în dureri, ce vor să fie moarte,
Aceste inimi care bat, încet pentru dreptate.

Ființe care te-au urmat, o vreme alergând,
Agale astăzi mai pășesc, spre Tine pe pământ,
Căci vremea care o trăiesc, e cea ce s-a vestit,
Ooo... Dumnezeule ceresc, e vremea de sfârșit.

În fața Ta se-nchină azi, Isuse... omenirea,
Acea care te-a cunoscut, așteaptă ea răpirea,
Cu planset calea a parcurs, ce șters a fost de Tine,
Căci Tu ai fost mereu prezent, prin marele ruine.