Cånd încolțește în tine ura
Cånd umbrele-i îți dau târcoale,
Veghează să-ți rostească gura
Cuvinte dulci, nu-otrăvitoare.

De-o vei lăsa să-și facă cuib
În mintea ta și-n inimioară,
Te vei trezi că tragi la jug
Trudind de zor pe-a ei ogoare.

Rămåi în dragostea curată,
Cu frații sinceri care iubesc!
De ce să plângi la urmă, odată
Ca și Cain, acel lumesc?

Căci ura-ți va răpi puterea
Și pacea sufletului tău,
Ea nu se-mpacă cu iubirea
Fiindcă iubirea e Dumnezeu!

Ura e gârbovă, hidoasă
La toți acei ce-o îmbrățișează
Le fură liniștea din casă,
Le-apune soarele la amiază.

În urma ei nemulțumirea,
Își face cuib, apoi rodește.
Apare îndată și cârtirea
Și-n grabă cearta răbufnește. .

N-au pace nici în vremuri bune,
Acei nemulțumiți cu soarta.
Chiar de-au belșug și mese pline,
Mereu parcă li-e goală traista.

Și raiul ce-l aveau în casă,
E prefăcut în grabă în zgură.
Fiindcă dragostea frumoasă,
Nu stă în sânul plin cu ură.

Tu poți să ai un rai aici
Și altul sus, în slăvi cerești,
Dacă de ură te dezici
Și alegi ca-n dragoste să crești.

Când încolțește în tine ura
Cånd umbrele-i îți dau tårcoale,
Vegheză ce-ți rostește gura
Să nu fii spin, poți fi o floare.

Amin
02 Sep 2021
Iany L.