Voi dureri sfâșietoare, inima ce mi-ați cuprins,
Eu de voi vre-o dată-n viață, nu voi fi nicicând învins,
Dragostea ce arde-n mine, este-o dragoste mai mare,
Decât azi acea durere, care e nimicitoare,
Voi săpați izvor de lacrimi, fața ce mi-a umezit,
Dar tot voi îmi faceți glasul, să îmi fie auzit,
De pe tronul îndurării, glasul meu l-a ridicat,
Pe-al meu Domn, când în durere înspre el s-a înălțat,
Îmi brăzdați doar răni ce lasă, urme ce-s mult prea adanci,
Voi dureri sfâșietoare, sufletu-mi loviți de stânci,
Dar în pieptul meu bătaia, care cu putere bate,
Printre voi cu ușurință-n orice vreme ea străbate,
Îmi aduceți mereu gustul, din paharul cu pelin,
Adânciți nu doar în ziuă, dar și-n nopți al meu suspin,
Ca să simt adânc durerea, ce-o aduceți voi mereu,
Dar fiori plini de durere, mie nu îmi este greu,
Chiar de-mi sfâșiați azi mie, inima... nu ve-ți putea,
Ca să nimiciți vre-o dată, inima ce are-n ea,
Să-mi luați a mea iubire, nu-ncercați... e doar a mea,
Flacăra ce arde-ntruna, se numește dragostea,
Și acea care-i divină, care astăzi arde tare,
Este dragostea eternă, niciodată ea nu moare,
Este cea care azi mie, ea puteri îmi dă mereu,
Căci ființa mea-l iubește, astăzi doar pe Dumnezeu.