Ce m-aș face oare astăzi, de în viață n-aș avea,
Dragostea ce mi-o arată, Cel care-i prezent în ea,
Zi de zi, noapte de noapte, singur eu nicicând nu sunt,
Am o călăuză vie, nevăzută pe pământ.

Chiar de este nevăzută, ochii inimii o văd,
Ea mă scoate la lumină-n fața mea când e prăpăd,
Ea îmi pune-ntruna pasul, pe cărare când pășesc,
Pe o margine... ca valea, în ascuns s-o ocolesc.

Ce m-aș face fără mâna, ce coboară printre nori,
Să alungea ea a fricii, reci și-ndelungați fiori,
Poate-aș tremura ca frunza, cea din toamnă... ruginită,
Aplecat aș fi ca floarea, ce-i sub brumă ofilită.

M-aș lovi de ziduri multe, ea de nu le-ar dărâmă,
Lângă ele în suspine, fără vlagă-ntrun-aș sta,
Căci m-ar obosi o luptă, singur de în ea aș fi,
Fără mâna ce coboară, nicicând nu aș birui.

Ea-mi aduce izbăvire, ea-mi aduce ajutor,
Ea îmi poart-a mea ființă, sub un cer albastru-n zbor,
De n-ar fi... eu ce m-aș face, sau... eu oare ce aș fi,
Fără mâna ce coboară, printre nori... ea zi de zi.

Dar de-aș ști eu astăzi oare, ce aș face când în greu,
Nu ar fi prezentă mila, sfântă ce-i din Dumnezeu,
Oare-aș murmura pe cale? , sau eu oare aș opri,
Pasu-adesea pe cărare, pentru a mai zăbovi.

De-aș ști eu ce-aș fi în viață, fără bunul Dumnezeu,
Mulțumiri mult mai adese-aș, înălța când este greu,
Aș cânta în suferință, nu aș deznădăjdui,
De-aș deschide larg azi ochii, cine este-n ea... aș ști.

Dar nu știu ce azi înseamnă, singur pe pământ să fii,
Căci iubit sunt eu de Domnu, cu o dragoste dintâi,
Ce-aș fi fără El... azi Domnul, nu mă lasă ca să știu,
Plin de pace vrea pe calea către cer mereu să fiu.

Chiar de-apare-atât de-adesea, răzvrătirea pe cărare,
El mânia nu-și arată, ci a Sa mare-ndurare,
Căci El este Domnul păcii, dragostei din veșnicie,
Fără El mi-ar fi azi viața, fără margini... o pustie.

Fără El mi-ar fi azi drumul, doar pietros... nu netezit,
Dar iubirea Sa eternă-n viața mea s-a coborât,
Ce-aș fi fără El vre-o dată, eu în ea n-am cunoscut,
Căci Acel ce-a coborât-o, mă iubește foarte mult.