Să-L chemi și s-aștepți ajutoru-n tăcere;
De porți vreun jug pe grumaz să nu plângi,
Te roagă fierbinte și mila I-o cere,
Dar propria vrere-naintea-I să-ți frângi!
În barca ta cheamă-L când vântul și marea
Îți stau împotrivă și-i greu să vâslești,
Când nori plumburii îți întunecă zarea
Și nu vezi limanul, oricât te trudești...
Mai cheamă-L pe Domnul și-n ceasul din noapte,
Când nu ai Lumină și focul e stins,
Prea des pleci urechea la vitrege șoapte,
Iar duhul tău geme și zace învins.
Să-L chemi când îți pare povara nedreaptă,
Când singur duci crucea și spinii și-amarul,
Când frații trădează, știind ce te-așteaptă
Și nu-i vis urât, aievea-i coșmarul...
Să-L chemi cu privirea spre cer ațintită,
El vede și ceea ce nu-i la vedere,
E-aproape de inima frântă, zdrobită,
El poate să-ți dea înnoită putere!