Să nu îmi tulburi niciodat', tăcerea,
Nu întreba, când nu am un răspuns,
M-ascund în val, să nu îmi vezi durerea,
În ploi și vânt, când sufletu-i străpuns!

Când lacrimi cad din ochi, să nu mă știe
Decât Acel ce-a plâns în Ghetsimani,
Nu vreau să cer nici dijmă, nici simbrie,
Chiar de-am jertfit pe-altarul vieții, ani!

Căci ce folos să cer celui ce n-are,
Și ce să-mi dea, când n-are pentru el?
Răsplata o primește fiecare,
De-aceea n-am să îi răspund la fel!

Lăsat e omu-n viață cu durere,
Cu trudă-și duce pașii pe pământ,
Către final, constată, (nu-i părere!)
Că totul este goană după vânt!

Ferice e de-acel care-nțelege,
Că a trăi, înseamnă să iubești,
Vorbește tuturor nescrisa Lege,
Că doar ce dai, atât ai să primești!

Să nu îmi tulburi liniștea vreodată,
Căci suveran e bunul Dumnezeu,
El poate face inima să bată
Și El trasează tot destinul meu!

Atunci când plâng, în inima rănită,
Domnu-mi trimite sfinte mângâieri,
Corola vieții chiar de e strivită,
El o-nnoiește și îi dă puteri!

Cu glas duios, șoptește cu iubire,
Că planul Lui e altul, și-nțeleg!
Aicea jos e doar o șlefuire,
Doar sus în cer ajunge-voi întreg!

Mă plec tăcut, mă rog cu voce stinsă,
Să-mi dea puteri, peste Iordan să trec,
Să pot vedea cu ochii, masa-ntinsă,
Cu Domnul, veșnicia să-mi petrec!

06/09/2021, Barcelona- Lucica Boltasu