Nu mai pot vre-o dată-n viață, fără Dumnezeu să fiu,
Cum va fi ea mai departe, asta astăzi... eu nu știu,
Tot ce știu... că am în față, scutul care-mi ocrotește,
Zi și noapte-a mea ființă, pasul mi-l călăuzește.

Nu mai pot trăi în viață, fără scumpul meu Isus,
El mi-a dat din nou suflare, în adânc când eram dus,
De puterile ce mie, răsuflarea îmi luau,
Când ființa-mi fără milă, în adânc o apăsau.

Nu mai pot... dar nici dorință, să mă-ntorc astăzi nu am,
Lumea-mi este ea dușmanul, ce mereu îl ascultam,
Azi lumina ce-i aprinsă, este o lumină vie,
Am primit-o-n dar când viața, mă ducea prin văi... pustie.

Nu mai vreau să fiu în umbra, norului ce-a apărut,
Chiar de cerul nu-i albastru, eu din aripi bat mai mult,
Să-mi opresc sub el azi zborul, nu aș vrea căci îmi doresc,
Zborul meu doar sus la Domnul, chiar de-i greu... să îl sfârșesc.

Nu mai pot să fiu cum viața, mi-a cerut să fiu mereu,
Căci azi mie desfătare-mi este sfântul Dumnezeu,
Să îl pierd n-aș vrea vre-o dată, fără El nimic eu sunt,
Doar o frunză lepădată, dusă în adânc de vânt.

Zilele ce-mi stau în față, să le trec cu Domnu-aș vrea,
Fără El... nici clipa scurtă, nu o vreau în viața mea
Să-mi petrec vreau orice vreme, de e bună sau de-i rea,
Cu Isus căci El îmi este-n toate desfătarea mea.