De mi-ar trece astăzi drumul, printr-o vale mai adâncă,
Se va auzi din vale gura mea cum Lui îi cântă,
Căci în ea întotdeauna simt prezența cea divină,
Și-a mea inimă de pace, ea în vale este plină.
De ar trece prin cuptorul, ce adesea este-aprins,
Eu în el pe drumul vieții, nu voi fi vre-o dată-nvins,
Cel ce-l stinge e cu mine, nu voi fi atins de foc,
Mă-ntărește ca vre-o teamă, să n-o am în el deloc.
Chiar de-ar apărea în față, întristare-apăsătoare,
Împăratul vieții mele, El cu bucurii apare,
Nu o lasă să-mi cuprindă, inima cu întristări,
Ce încearcă să-mi aducă, doar durere și poveri.
Și prin ploaie sau furtună, azi de-ar trece drumul meu,
Nu mi-e teamă, căci în față-mi stă întruna Dumnezeu,
Eu i-am zis ca să mă ducă, pe un drum ce duce sus,
Chiar de-i greu, îmi dă putere, ca să duc ce am de dus.
Și prin valurile vieții, trece el adeseori,
Care vor să îmi aducă, din adânc doar reci fiori,
Dar Acel care pe mine-n toate mă călăuzește,
Cu iubirea-i fără margini, inima îmi încălzește.
Și oricât de gre-ar fi calea, știu... cu Domnul e ușor,
De privesc în sus... îndată, El îmi vine-n ajutor,
De îl strig... El mă aude, și când tac El îmi răspunde,
Că-n tăcere-mi zboară gândul, sus în cer... el nu-i oriunde.
De mi-ar trece astăzi drumul, prin vazduh... eu nu mă tem,
Nici de șoapte... nici de umbre, căci pe Domnul meu îl chem,
Doar printr-un cuvânt ce-l spune, o armată biruiește,
Căci cuvântul e putere, peste toate el domnește.
El oprește și cuptorul, el alungă și-ntristarea,
Norii se ascund îndată, el desparte chiar și marea,
Și adâncu-l potolește, căci cuvântul... e Isus,
Totu-n grabă se oprește, când se-aude el de sus.
Șoaptele rămân doar mute, umbrele iute dispar,
El dărâmă dintre mine... și Cel sfânt orice hotar,
El... cuvântul... care mie, îmi aduce izbăvire-n,
Orice luptă ce apare, ca s-ajung în nemurire.
Și pe drumul către ceruri, care-i greu... este ușor,
Orice vreme vine-n față, mâna Lui mă poartă-n zbor,
Chiar de vine-o încercare, sau poate vre-o suferință,
Mie nu îmi este teamă, El iubește-a mea ființă.