Gură tu nimicitoare ce-mi șoptești astăzi mereu,
Că sunt părăsit... cu mine, este-n viață Dumnezeu,
Să mă-nghiți tu niciodată, cât trăiesc nu vei putea,
Căci eu stau la pieptul Celui, ce te-nchide când El vrea.

Când răcnești... a tale șoapte, umbre-n fața mea devin,
Care vor să mă oprească, aducându-mi doar suspin,
Dar nu pot căci am o țintă, gură care azi răcnești,
Niciodată tu pe mine, n-o să poți să mă oprești.

De când îmi deschide ochii, bunătatea Lui cea mare,
Vrei să fii tu pentru mine, gura cea nimicitoare,
Să mă-ntorc unde nu este, dragoste... ci numai ură,
Dar ascultă... . ascultată tu nu ești de mine gură.

Eu ascult un glas ce mie, îmi vorbește-așa frumos,
Nu există altu-n lume, mult mai blând sau mai duios,
Este glasul ce aduce, clipa cea liniștitoare,
El mi-aduce bucurie-n răsăritul cel de soare.

Când l-aud... el mie-mi este, cea mai mare alinare,
Sufletului meu îi este glasul blând doar vindecare,
Chiar dacă vre-o dată gură, lași tu răni în urma ta,
Eu pe el l-ascult îndată, căci mă poate-a vindeca.

Poți să strigi tu cât de tare, căci eu doar pe el l-ascult,
El mă face ca iubirea, să se-aprindă mult mai mult,
Chiar dacă din tine gură, curg ape ce sunt murdare,
Nu mă-neci... chiar dacă gură, ești tu cea nimicitoare.