Tu copile ce-ți plângi viața, să ridici o mână-n sus,
Nu-i departe, să te-atingă, și-ar dori astăzi Isus,
Cu a Sa iubire sfântă, și cu pacea Lui divină,
Inima deschide-n grabă, ca să fie una plină.

Nu lăsa dezamăgirea, ea prietenă să-ți fie,
Numai unul ai în ceruri, e Stăpân în veșnicie,
Niciodată nu te lasă, tu în luptă ca să fii,
Singur... căci a Sa iubire, e ca dragostea dintâi.

Și-n suspinul tău e Domnul, și în lacrima din noapte,
Nicicând nu se-ndepărtează, El îți stă mereu aproape,
Viața ta e-n a Sa mână, e purtată peste văi,
Căci ales ai fost odată, să fii tu printre ai Săi.

Chiar de treci prin suferință, gustu-amar de guști acum,
Tu ridică-te că-ndată, vine un sfârșit de drum,
Vremea plină de necazuri, rabd-o căci ea va sfârși,
Și acea de bucurie infinită va veni.

Frământări aduni în noapte, ele azi ți-au devenit,
Cele grele, dar și parcă sunt fără de vre-un sfârșit,
Nu te teme... vin și zorii, ce apus nu vor avea,
Răsăritul cel de soare... veșnic ce-i din slava Sa.

Inima de-ți bate tare, frică ție să nu-ți fie,
Căci bătaia-i auzită, de Acel din veșnicie,
O va îmbrăca cu pace, căci o inimă zdrobită,
O iubește chiar de este, una ce-i nelinistită.

Și nu mai lăsa ca gândul, să îți fie amăgit,
Neclintit rămâi pe stânca, unde Domnul te-a zidit,
Nu mai este multă vreme, toate se vor termina,
Doar așteaptă... și în toate, fii doar după voia Sa.

Așteptarea să îți fie, doar în sfânta ascultare,
Chiar de-i lungă tu întruna să fii plin și de răbdare,
De îți plângi mereu azi viața, să o plângi doar în tăcere,
Auzit ești tu Viața... Adevărul... Mângâiere.