E greu să urci pe deal spre veșnicie,
Când mulți coboară calea azi spunând,
Că-i mult prea grea, și poate dintr-o mie,
Doar unul urcă dealul suspinând.

E greu să taci, în mare încercare,
Să rabzi când parcă n-are un sfârșit,
Poategi doar unul dintr-o adunare,
Ce urcă dealul chiar de-i prigonit.

E greu spre cer să îți ridici privirea,
Când nori-aruncă stropii mari de foc,
Sub ei se vede dragostea... iubirea,
Ce spunem că-i aprinsă-n piept... că-i foc.

E greu ne deschidem în necazuri,
Azi gurile-o cântare să cântăm,
Dar și atunci când suntem în talazuri,
E greu ca noi să nu ne clatinăm.

E greu să urci un deal trecând prin vale,
În ea când se aude doar suspin,
Din miile și mii ce sunt pe cale,
Doar unul poate gustă din pelin.

Doar unul poate urcă dealul crucii,
Doar unul poate urcă azi iubind,
Ești tu? sau eu? ... ooo Doamne cine oare,
Te caută pe Tine Domn preasfânt.

E greu... dar este-un greu ce-a fost odată,
De cineva el dus... nemurmurând,
În prigoniri, cu haina nepătată,
Și gol de ură, doar mereu urcând.

Urcând doar biciuit mereu pe spate,
Cu spini ce fruntea Lui ei i-au străpuns,
În cuie răstignit... fără dreptate,
A fost când pentru noi pe ea s-a stins.

E greu... dar și El este-Acela care,
A dus un greu pe-un deal atât de greu,
În chinuri... în suspine când pe cale,
A fost batjocorit El mai mereu.