De ce inimă tu astăzi, plângi cu-atât-amărăciune,
De ce ți-ai pierdut speranța, că vin zilele mai bune,
De ce azi suspini amarnic, în ascuns de ce oftezi,
De ce ți-ai pierdut credința, și nimic tu nu mai crezi.

De ce-ți este azi bătaie, așa neliniștitoare,
De ce-mi dai în piept durere, inimă... ea greu mă doare,
Ea îmi face-a mea suflare, ca să fie mult mai rară,
Inimă... este-o durere, ce-n adânc ea mă coboară.

Mă întinde pe nisipul, ce îmi este așternut,
Nu îl vreau căci este unul, ce-i de mine cunoscut,
Este el atât de rece, este înfricoșător,
Inimă... el azi mă face, nu să urc... ci să cobor.

De-ai fi azi mai liniștită, și eu mult m-aș liniști,
Mi-ar fi calea mai ușoară, aș urca eu zi de zi,
Dar tu azi atât de tare-n pieptul meu te zbați mereu,
Căci ai întâlnit în viață tu un timp ce-i mult prea greu.

Ți-a ieșit în cale-o vreme, ce săgeți a aruncat,
Ea în tine... să-ți aducă, doar un timp mai tulburat,
Dar tu inimă ascultă, și de ești ascultătoare,
Nu îți va lăsa vre-o rană, vremea ce-i otrăvitoare.

De asculți... vei fi îndată, de-o putere vindecată,
Strig-o... ea de sus te-aude, se va coborâ îndată,
Nu uita cum ea pe tine, dintre morți te-a înviat,
Inimă... și astăzi poate, este ea de Împărat.

E puterea cea divină, e puterea Celui viu,
Tu încrede-te și astăzi, inimă căci și-n pustiu,
Este ea mereu prezentă, nelipsită e puterea,
Care poate să-ți aducă, de te-ncrezi... azi mângâierea.

De îți este astăzi ție, prietenă dezamăgirea,
Spune-i că tu ai o țintă... care este nemurirea,
Și de ți-ai pierdut credința, tu încrede-te azi iar,
Inimă... zile senine, pentru tine iar apar.

Tu rămâi doar liniștită, ai un scut divin mereu,
Nimenea și niciodată, nu mai poate niciun rău,
Inimă ca să îți facă, căci tu ești acea aleasă,
Pentru ceruri... pentru Mire, ca să fii a Sa mireasă.