In zori cand petale firave mai poarta umede boabe din roua stravezie,
Cerul luminat de raze abia ivite timid, cu urme-ntunecate a noptii argintie,
Murmurul vioi al diminetii imi deschide ochii uimiti de imensa splendoare
Si ma trezesc, Isuse, spunandu-ti "buna dimineata"; cu-asa nespusa candoare.

Te rog ajuta gandului meu si astazi numai spre Tine sa zboare sincer si curat,
Sa nu patrunda-n el straine nimicuri din lume si fa-l sa fie ne-ntinat,
Doar glasul Tau s-aud din toate celelalte, doar el sa-mi fie-alin,
Ingenunchiat, cu-ardoare vibreaza tainic fiinta mea cand tie eu ma-nchin.

In mine tresare bucuria revederii deplina, adanca, dar cand imi spui Stapane,
Ingrijorari ce-s inutile sa nu mai port nici astazi si nici maine, Ma infior de-atata grija pe care-o ai, de-asa-ndelunga rabdare si iubire,
De-a Ta credinciosie, ma-ntreb ce am facut eu oare ca sa-mi dai pretuire.

Dupa o zi cu Tine, cand inserare-apare si soarele se cuibareste dupa orizont,
Cand norii rosiatici incendiati sunt parca cu cei in jur cu tot, Incremenit stau si uit de oboseala placuta privind in sus la luna,
Iti mai soptesc cu recunostinta inc-odata din suflet, Isuse,"Noapte buna".