De ce-s atâtea lacrimi azi pe cale,
Adesea se întreabă mulți creștini,
Acei care-au gustat doar suferință,
Spre cer care-au rămas azi pelerini.

De ce-i atât de multă suferință,
Se-ntreabă și acei ce-s prigoniți,
Acei ce-n viață știu ce-i umilința,
Căci ei la orice pas sunt umiliți.

De ce-i atât de mult-amărăciune,
Se-ntreabă azi acei ce-ntruna beau,
Paharul de venin al întristării,
În nopți în care-n rugăciune stau.

De ce-i atât de mare tulburarea,
Se-ntreabă cei ce pace au cerut,
Dar azi... de sus din cer vine raspunsul,
Se-ntâmplă căci e vreme de cernut.

Sunt multe astăzi lacrimi căci spre ceruri,
Pe flori vre-o dată nu poți să fii dus,
Ci doar înlăcrimat... plin de sudoare,
Așa cum a ajuns și El... Isus.

E multă suferință căci acolo,
Ajung doar cei răbdare ce-au avut,
Acei ce-s prigoniți... ce-ntotdeauna,
Paharu-amărăciunii au băut.

Acei ce bucuroși ei în necazuri,
Privirea nici o clipă n-au întors,
Acei ce au avut mereu o țintă,
De a-l sluji în viață pe Hristos.

De ești și tu creștinul ce întreabă,
Răspuns la întrebare ai primit,
Rămâi mereu pe drum în ascultare,
Și la sfârșit vei fi cel răsplătit.

Chiar dacă ai gustat din suferință,
Chiar dacă lacrimi multe ai vărsat,
Să nu-ți oprești o clipă alergarea,
Să nu mai fii creștinul ce-a-ntrebat.