Printr-o rază de lumină, sub a cerului culoare,
Într-o vreme ce e plină, ea mereu de o splendoare,
Mă îndrept spre locul care, mi-a fost mie pregătit,
De un Împărat, de-un Rege, care mult El m-a iubit.

Printre stele se strecoară, catre ceruri gândul meu,
El întâmpină mai multe vremuri ce-l încearcă greu,
Vor să-l tulbure dar gandul, el de Domnu-a fost atins,
Ca de vremurile grele să nu fie el învins.

E frumoas-această vreme, căci cu El de mână sunt,
Nu a vrut ca să mă lase, niciodată pe pământ,
Singur, și a mea ființă El o ține strâns la piept,
Pasul meu mereu l-așează, pe un drum îngust și drept.

Mă înalț pe-un strop de rouă-n dimineți răcoritoare,
În a lor vreme ce este, și ea plină de splendoare,
Către malurile vieții, unde sunt eu așteptat,
De-nceputul vieții care, va fi-n cer c-un Împărat.

Stropul chiar de-ncet el seacă, cel de rouă... eu ajung,
Pe Isus... pe-a mea iubire, doar o clipă să-l ating,
Ca puterea să îmi umple, sufletul ce-i obosit,
Să-mi dea bucurii alesesi-o sperantă-n infinit.

Căci atingerea de Domnul, este ea vindecătoare,
Este-atât de minunată, este plină de splendoare,
Chiar de roua-ncet dispare, și eu cad jos la pământ,
Nu mi-e teamă căci ființa-mi, s-a atins ea de un sfânt.