Nu-mi va fi vre-o dată pasul, el oprit pe-acest pământ,
Cât în viață am o țintă, ținta este cerul sfânt,
Înspre el cine se-ndreaptă, nu va fi vre-o dat' oprit,
Căci cu el de mână-i Domnul, și de toate-i izbăvit.

Nu-mi va fi vre-o dată gura, ea închisă căci mereu,
Imnuri doar de biruință-i va cânta lui Dumnezeu,
Cine Lui astăzi îi cântă, biruință va avea,
O cântare pentru Domnul, va deschide cerul ea.

N-ar putea nimeni vre-o dată, să-mi aplece-a mea privire,
Câtă vreme-i îndreptată, înspre cer... spre nemurire,
Căci ținută-n sus ea este, de puterea lui Isus,
Ce-i de El ținut pe cale, el nu poate fi răpus.

Nimeni n-ar putea vre-o dată, inima să îmi oprească,
Pentru ceruri ca să bată, tot pe El să îl iubească,
Căci e-o flacără aprinsă, dragostea ce m-a cuprins,
Focul ei... el niciodată, nu poate să fie stins.

N-ar putea vre-o dată mie, să îmi spună cineva
Ba mai mult... să mă convingă, că pe cale lupta-i grea,
Niciodată nu lupt singur, și atunci când este greu,
Simt o mână cum coboară, mâna cea de Dumnezeu.

Lupta ce este greoaie, ea devine cea ușoară,
Niciodată ea pe mine, la pământ nu mă doboară,
În picioare stau pe stâncă, drumul meu când este greu,
Temelia mea... zidită... , ea a fost de Dumnezeu.

Nu mă poate lua nici valul, ce-nspre mine-a ridicat,
O întreagă azi oștire, din adâncul tulburat,
Un adânc întreg azi poate, un cuvânt să îl oprească,
Ce-i rostit el de un Rege, din a Sa slavă cerească.

N-ar putea nici azi nici mâine, pân-acum cum n-a putut,
Să mă vadă într-o vale-n deznădejde eu căzut,
Căci și-n vale mie gândul, este tot la Dumnezeu,
El nu are timp să vadă, cât în vale e de greu.

N-ar putea astăzi pământul, nici văzduhul să-mi oprească,
Alergarea înspre ceruri, inima să mai iubească,
Chiar de-s pe pământ... doar cerul, este azi în fața mea,
Pentru el duc lupta bună, oricât ea ar fi de grea.