Frunze triste se prăbușesc la pământ,
Cocorii împânzesc văzduhul în cârduri,
La ferestre freamătă fiori de vânt,
Iar ceața acoperă codrii și câmpuri…

O nouă toamnă, în suflet noi regrete,
Ce mă condamnă de tot timpul pierdut,
Că m-am lăsat momit de iluzii șirete,
Și n-am rodit destul în anul ce-a trecut.

Glia ruginește în nuanțe tot mai palide,
Norii plumburii întunecă zarea deplin,
Oamenii-s mânați doar de imbolduri avide
Și își risipesc sumbru efemerul destin…

O nouă toamnă, ce-mi șoptește blajin:
Căci toate trec în lume așa cum au venit,
Că-n clepsidra istoriei nisipul e puțin…
Iar noaptea cumplită e acum pe sfârșit!

………………………………………………………

Se apropie dimineața vestitului soroc,
Ce va sfârși și norii și lacrima amară,
Atunci va fi doar Soare peste tot,
Vom fi cu El și va fi veșnic primăvară!