NU pot uita stelele care sclipesc pe bolta cerului in noapte,
Raul nu pot sa-l uit in mladieri usoare, un susur bland de soapte,
Tresar cand Te privesc murind pe Golgota; sa uit nu pot acele clipe,
Tristetea Ta pe chipul bland, rascolitor pe-obraz curgand
O lacrima fierbinte.

Nu pot sa-Ti uit durerea ce-nchipuirea n-o poate intelege nici o clipa,
Se zbate gandul meu spre-acele vremi de moarte grea, cumplita;
Iti simt iubirea ce vorbeste, in rosii picuri de viata sfasiata
Arzand cu flacara ei vie pe-un drum ce duce-n vesnicie
Nu poate fi uitata.

Din ochi, oboseala cu care ma privesti spre mine coboara
Mai pasnica decat un somn adanc intre faneturi in miez de vara,
Ei sunt stralucitori, ma cheama febrili sa merg pe-a tale urme,
Prin veacuri sa pasesc cu dor nici n-o sa fie-asa usor
Pe-a Ta pasune.

Nici strigatul nu-ti pot uita, ecou peste-ntuneric strabatand intens,
Poveri purtand peste poveri, mai greu ca greul strivitor, imens,
A mainii carne sangeranda cu lemn unita fara mila,
Nu vreau nicicand sa pot uita cum era 'tuncea starea Ta
Atata de umila.

Chiar fara coroana as sti si scrisul mizer ca Tu esti Imparatul divin,
Tu-ai fi putut sa mori pe cruce iubind pe calaii ce nu-Ti dau inchin,
Tu-ai fi putut sa duci sacrificiul pe culmi atata de-nalte;
Sa uit n-as vrea cum Tu pe cruce pacatul lumi-ai vrut a-l duce
Pe al tau spate.