Ce vrei ca să-mi faci Tu mie... fă-mi căci meritul e-al meu,
Sunt un păcătos dar Doamne, Tu ești Cel care mereu,
Ai avut atâta milă, ai avut lunga răbdare,
Eu te rog încă o data, vreau să simt a Ta iertare.

Am o teamă ce îmi este a mea umbră pe pământ,
Ea mereu mie-mi șoptește și sădește-n al meu gând,
O adâncă deznadejde, o adâncă clătinare,
Că ființa mea... la Tine, nu mai are azi iertare.

Eu te rog închide-i gura, umbrei ce mă urmărește,
Ce îmi spune azi întruna... nu în șoaptă... ea răcnește,
Că sunt părăsit de Tine, că eu Doamne singur sunt,
Că adancu-mi va fi mie, un sfârșit pe-acest pământ.

Nu sunt vrednic de iubirea, ce mereu ți-ai arătat,
Nici de-acea iertare care, mie-n dar cândva mi-ai dat,
Astăzi vin din nou la Tine, cu o haină ce-i pătată,
Căci eu vreau ca ea să fie, azi din nou albă... curată.

Știu că-n mâna Ta-i puterea, ce mă poate-acum salva,
Dragostea Ta fără margini, doar ea poate-a mă ierta,
Fie-ți milă, căci în mila Ta vreau azi să fiu iertat,
Din adancu-n care-s astăzi, vreau să fiu iar ridicat.