De ce nu vrei s-asculți glasul, care azi te strigă iar,
De ce-ascunzi întruna teama, care-a ridicat hotar,
Între Mine și-ntre tine, fiule... spun-mi acum,
De ce taci mereu și pasul, ți-e pe-o margine de drum.

De ce cazi în deznadejde, de ce fugi de ochii Mei,
Doar tu știi, sunt pretutindeni, vrea să-i vadă pe ai tăi,
De ce te ascunzi întruna, când și noaptea e a Mea,
De ce azi îți este mută, gura ce cândva cânta.

De ce nu aud bătaia, inimii... tu spune-mi azi,
De ce oare uscăciunea, a cuprins al tău obraz,
Nici tăcerea ce odată o-auzeam când suspinai,
Nu o mai aud copile, spune-mi ce durere ai.

Spune-mi frământarea care, astăzi te-a îndepărtat,
Ea de calea către Mine, tu copil răscumpărat,
Ce ți-a stins focul iubirii? , ce cândva a fost aprins,
Astăzi ești un foc ce-odată, el ardea... dar este stins.

Tu copil iubit de Mine, chiar de taci vreau ca să știi,
Cine-ai fost... tu ești și astăzi, fiu de Dumnezeu rămâi,
Viața ta e-n a Mea mână, nu te voi lăsa nicicând,
Chiar de simți singurătatea singur nu ești pe pământ.

Chiar de simți fiori de teamă, să te-mbărbătez Eu vin,
Să-ți aduc un gust de miere, când ai gustul de suspin,
Vin să fiu a ta tărie, ochii să-i deschizi să vezi,
Cât de mare-i bunătatea, trebuie doar să te-ncrezi.

Vin să îți aduc Eu ție, o mai mare bucurie,
Întristarea când tărcoale dă mereu căci vrea să-ți fie,
Din al zorii dimineții, haina ce o-mbraci mereu,
Dar Eu nu o las copile, căci o haină ți-am dat Eu.

De pe margine de cale, tu să te ridici acum,
Mâna Mea spre tine-ntinsă stă chiar azi, și vrea pe drum,
Să pornești cu ea de mână, căci ea este mâna Mea,
Ce-ți va trece-ndată pasul, peste tot ce-ar apărea.

Nu te îndoi tu crede, Eu mereu cu tine sunt,
Ți-am croit un drum în viață, ca să-ți fie pe pământ,
Drumul o călătorie, către locul cel divin,
Ce e gol... e gol de lacrimi, de amărăciuni... suspin.

Văd că treci azi printr-o vale, dar să știi... ce-i pe pământ,
Este trecător căci veșnici este locul ce e sfânt,
Este locul pentru tine, pregătit de mâna Mea,
Tu ridicate-n picioare, astăzi pentru-a-nainta.

Nu lăsa să te dărâme, o putere ce-i străină,
E puterea care astăzi peste lume e stăpână,
Dar tu nu mai ești în lume, peste tine am întins,
Mâna Mea biruitoare, ce mereu... mereu a-nvins.

Sub o aripă divina, l-adăpost ești pus mereu,
Eu sunt Cel ce am întins-o, te-am ales să fii al Meu,
Știu că-ți este greu pe cale, dar totu-i cu un sfârșit,
Cel ce nicicând nu sfârșește, este cerul pregătit.

Chiar de-i mare încercarea, de cuptorul e încins,
Eu în toate sunt cu tine, nu te las să fii învins,
Chiar de ți-ai pierdut credința, Eu cobor să-ți dau din ea,
Căci Eu vreau mai mult în Mine, să te-ncrezi pe calea grea.

De nu poți să ridici mâna, Eu pe-a Mea spre tine-o-ntind,
Și din valea umbrei morții, Eu de mână azi te prind,
Să te pun pe drumul vieții, unde Eu candva te-am pus,
Din a Mea putere astazi vreau să-ți dau, privește-n sus.

Dar de nu poți nici privirea, s-o ridici, nu te-ntrista,
Eu voi coborâ la tine, să ridic bărbia ta,
Tu doar să-ți dorești și crede, că sunt Eu un Dumnezeu,
Și mai crede că odată, te-am ales să fii al Meu.