Bat peste pământ azi vânturi, din furtuni cad stropi de foc,
Strigă glasul Tău din ceruri, dar nu-i auzit deloc,
Strigă El atât de tare, să trezească mult ar vrea,
Un pământ de-o ațipire ce-i dus pentru-al scufunda.

Tunete se-aud în vale, ape... foamete... urgii,
Toate azi vestesc Isuse, că-ncurând o să revii,
Printre toate se aude, glasul Tău, ce tare strigă,
Care vrea ca să trezească, orice inimă rigidă.

De necazuri e pământul, astăzi plin... și de nevoi,
Gol de luptători Isuse, dar e plin el de eroi,
Ce-s pe înălțimi de culme, sfantule! ! ! ... ce amagire,
Se ascunde... dar e drumul, cu-nălțimi înspre pieire.

Se ascunde adevărul, căci e greu el de urmat,
Dar din cer azi strigă glasul, și în zori și-n înserat,
Către cei cu-ncălțămintea și c-un mijloc desfăcut,
Să se-ncingă... să vestească, totul ca la început.

Chiar și pentru ei se-aude, glasul ce atât de tare,
Strigă astăzi ca să facă, pe pământ o adunare,
Într-o unitate sfântă, cei care l-au cunoscut,
Să se strângă ei în grabă, cum au fost la nceput.

Pentru mame strigă glasul, ca îndată să-și adune,
Ale lor scumpe odrasle, să nu le înghit-o lume,
Și din corturi să se-audă, laude în închinare,
Căci se-apropie venirea, ziua cea de sărbătoare.

Și bărbaților le spune, mâna ce e ridicată,
Înspre ceruri ea să fie-o mână ce-i mereu curată,
Mijlocire vrea s-audă, înălțată către cer,
Rugăciuni înflăcărate, ce deschid chiar porți de fier.

Strigă... vrea din ațipire, să trezească un pământ,
Ar mai vrea ca să trezească, și-un popor de legământ,
Căci văzu cum nepăsarea l-a cuprins, l-a ațipit,
Și azi strigă glasul tare, către-al Său popor iubit.

Nu ar vrea ca să se piardă, nici să fie-n rătăcire,
Pentru el a dat popoare, și un Fiu spre răstignire,
A dat tot... și azi îi spune, ... tu popor de legământ,
Larg deschide astăzi ochii... căci te-nghite un pământ.

Să fie-ascultat vrea glasul, ce pe nume l-a chemat,
Cel ce strig-atât de tare, el din cer neâncetat,
Să-și întoarcă-ndată fața-ntreg pământul doar în sus,
Căci o izbăvire vine, doar prin jertfa lui Isus.