Unde ne este credința?
Autor: Gabriela Stoiadinov  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Gabriela_14 in 20/09/2021
Fii un Daniel plin de credință,
Ce pe Dumnezeu
L-a slujit cu mult zel.
Nu da inapoi
Nici Daniel nu a renunțat
Fiind aruncat chiar în groapa cu lei
El nu s-a lepădat de Domnul Isus.

O, tu ce astăzi treci prin foc,
Și simti ca nu mai ai iesire
Din al încercării cuptor
Roaga-te ca si Daniel odinioară
Chiar si din cuptorul aprins
El pe Dumnezeu l-a slujit.

De ce cand vine încercarea,
Peste tine frate drag, soră dragă,
Ai tendința să dai inapoi?
Atatea minuni sunt scrise
Chiar în sfânta carte le găsim
Atatea ochii tai a văzut
Si urechile tale au auzit.

Pe cati oare a vindecat,
Chiar Domnul Isus?
Le găsim scrise în Biblie
Dar cine oare să cerceteze scriptura?
Cine să mai stea la altar?
Când atatea lucruri astăzi
Ne-au făcut robii ai acestei lumii.

Unde este Moise care nu obosea
In a mijloci pentru al Domnului popor.
Dar Avraam ce nu a încetat
Să caute fața Domnului
Chiar si atunci cand Dumnezeu
L-a pus la încercare si i-a spus
Să îl i-a pe al sau fiu
Pe Isaac să îl aducă ca jertfa
La Moria ca ardere de tot.

Ci dacă răsfoim în Biblie
Si începem a cerceta
Sfânta scriptură găsim acolo
Multe exemple de urmat
Cum mulți eroi au slujit
Pe Dumnezeu cu bucurie
Credincioși și neînfricati
Chiar si cand ei au fost amenințati.

Să ne facă si pe noi,
Dumnezeu asa.
Ca într-o zi să se spună
Si despre noi ca si in dreptul
Acestor eroi ce ne-nfricati
Au iesit biruitori.

Amin!

11 Septembrie 2021
Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
  • Vizualizări: 624
Opțiuni