Frumusețea Ta divină
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 23/09/2021
Frumusețea Ta divină, peste tot o văd mereu,
Ooo... e-atât de minunată, de când Doamne-o văd și eu... ,
Viața mea e mai frumoasă, căci în ea suntem azi doi,
În necazurile vieții, și în multele nevoi.

De când inima mi-e plină, ea de Tine azi mereu,
Se tot zbate în iubire, ea întruna-n pieptul meu,
Să trăiesc fără de Tine, niciodată nu aș vrea,
Să nu pleci de lângă mine, viața mea este a Ta.

De când eu te am pe Tine, nu-mi doresc nimic mai mult,
Decât glasul Tău Isuse-n orice clipă să-l ascult,
Nu-mi doresc decât iubirea, inima ce mi-a cuprins,
Și atingerea divină, eu de care-am fost atins.

Nu-mi doresc decât o viață, pân-acum cum n-am avut,
Vreau ca să trăiesc eu astăzi, cu ce eu am cunoscut,
Casă cerul să îmi fie, hrană doar cuvântul Tău,
Și o pernă de odihnă, brațul sfânt de Dumnezeu.

Mamă... Tată... vreau Isuse, Tu să-mi fii în viața mea,
Căci nu i-am avut vre-o dată, dar cu Tine-i voi avea,
Tu mereu ești lângă mine, de când eu te-am cunoscut,
Am și Mamă, am și Tată, nu-mi doresc nimic mai mult.

Azi nimic nu îmi lipsește, viața mea e una plină,
Chiar și ziua-nourată, eu o văd așa senină,
Căci în toate... ești Tu Doamne, eu mereu te întâlnesc,
Chiar și-n cele mai mărunte, tot pe Tine te găsesc.

Eu te simt atât de-aproape, Dumnezeule iubit,
Tu nu m-ai lăsat o clipă, de când eu te-am întâlnit,
Să mă-ndepărtez de Tine, niciodată nu aș vrea,
Pentru asta fă-mă Doamne, să-mplinesc doar voia Ta.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 364
  • Export PDF: 1
Opțiuni