Privește-i în tăcere!

Să nu privești la ei cu ură
Chiar dacă de ură-s demni,
Dacă-i vezi țanțoși, solemni,
În urma lor lasă o dâră
De vremuri goale, de gunoaie,
De boli, de moarte și războaie,
Iar de ura ta nu-s demni!

Privește-i cu compasiune,
Ca pe bieți orbi rătăciți,
Între averi înghesuiți,
Ce nu mai au nimic a spune
Și-n umbra lumii stau perfizi,
Trădători și patricizi,
Îmbuibați nefericiți!

De la ei să n-aștepți milă,
Mila lor tu nu le-o cere,
Chiar de-n tine e durere,
Căci ei te vor privi cu silă.
Lumea lor de mult e moartă,
Nu-i urî, mai bine-i iartă
Și privește-i în tăcere!