Nu sunt nimic sau și de-aș fi vreodată
N-aș fi ceva, de n-ar fi existat al meu sfânt Tată...
Țărână trecătoare, cu un anume scop creată
Asemuită-n taină cu Creatorul — ridicată
Respir, privesc, vorbesc și-ncep s-alerg
Spre-o lume ce-i necunoscută, nimicul să-l dezleg.
Gasind un rost, privind ades în sus mai meditez,
La tot din jur, căci rolul meu e astăzi să veghez
Și astfel iată am descoperit ceva — sunt veghetor,
Nimicul care ieri păream, astăzi primit-a un așa greu rol:
Să vadă, să păzească, să cerceteze la cuvânt
Să-ncerce-n fiecare zi disprețuita bucurie primită doar prin legamânt:
Când nimenea nu vrea ca sa vegheze — n-are timp de pază
Atunci nimicul care-am fost cândva, tresaltă-n graba și veghează.
Dar sunt nimic și dacă ai crezut ceva — nu-i bine și n-ai înțeles,
Înconjurați de-a Tatălui sfântă lucrare în care pe fiecare ne-a ales,
Suntem și tu și eu, țărână trecătoare creată cu un plan
Lăsând în urmă nimicnicia noastră cu care- naintam în fiecare an.
Nu-i astfel viața binecuvântată?
Sunt un nimic, dar totuși cu un scop creată?
Veghez – țărâna trecătoare alcătuită odată,
Nu sunt nimic, de-am fost sau de voi fi, nu sunt decât nimic – fără-al meu Tată.