Calea crucii nu-i ușoară
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 01/10/2021
Calea crucii nu-i ușoară, dar cu Domnul e ușor,
Doar El dăruiește aripi, celor ce-și doresc un zbor,
Cu cei doritori de ceruri, pe-acest drum atât de greu,
Nu îi lasă niciodată, pe el singuri... Dumnezeu.

Calea crucii nu-i o floare, chiar de-i plină de-un miros,
E miros de primăvară, e iubirea lui Hristos,
E miros de bunătate, care e îmbietor,
Îl miros acei ce urcă, nu acei care cobor.

Calea crucii e îngustă-i, pentru cei ce-s dezbrăcați,
Poarta strâmtă-i pentru-aceia, ce-s de eul lepădați,
Vor putea să urce dealul, ce-i abrupt și-atât de greu,
Doar acei ce-și pun credința și nădejdea-n Dumnezeu.

Dezbrăcați de urâciune, dezbrăcați și de mânie,
De mândria păcătoasă, și de sine... lăcomie,
Ei au loc pe-ngusta cale, cei ce-o haină au mereu,
Ce-i doar albă... dăruită, doar de unul... Dumnezeu.

Înspre culme nu-i la vale, este greu pe-un drum pietros,
Dar acei ce vor în viață, să-l urmeze pe Hristos,
Iau și crucea... iau și jugul, urcă dealul ca Isus,
Orice le-ar veni în față, orice ar avea de dus.

Nu-i ușor pe drumul crucii, dar e-un drum așa frumos,
Căci pe el mereu e vie, doar prezența lui Hristos,
Cei cu inimi doritoare, urcă dealul chiar de-i greu,
Căci sunt inimi dăruite, numai pentru Dumnezeu.

Pentru ei nu-i greu căci Domnul, stâlp de foc le este-n noapte,
Și în zi în nor deasupra, El le stă mereu aproape,
Teamă n-au, căci nu există teamă chiar de este greu,
Căci ei știu că nu sunt singuri, cu ei este Dumnezeu.

Nu-i ușor pe drumul crucii, căci o cruce ai de dus,
Dar sub crucea ta și Domnul, al Său umăr și l-a pus,
Cu El calea-i mai ușoară, cu El nici-un greu nu-i greu,
Să pășim doar înainte, pe-acest drum și tu... și eu.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 368
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
Opțiuni