Pocăință haină rară, care ești astăzi purtată,
Nu mai ești așa de albă, cum erai demult... odată,
Ești tu azi acoperită, cu a lumii reci culori,
Chiar de noi ești pusă-n rândul... . lucruri fără de valori.

Cu atâta ușurință, azi de tine se vorbește,
Cum erai trăit-odată, astăzi nu te mai trăiește,
Nici creștinul ce din tine, sănătos el s-a hrănit,
Pocăință... căci o lume, păcătoasă l-a orbit.

Te-au amestecat în lume, tu ascunsă ca să fii,
Totul e-o normalitate, cât în lume tu rămâi,
De ne-aduci cumva aminte, cum tu mai demult ai fost,
Pocăință... noi cu tine, nu vedem în viaț-un rost.

Nu ne place prigonirea, umilinț-apăsătoare,
Pocăinț-adevărată spunem că nicicând nu doare,
Punem virgule și puncte, chiar și-n biblie să fim,
Cei care azi pocăința o trăim cum noi dorim.

Ești tu astăzi comparată, cu-acest veac care-i venit,
Traiul tău nu corespunde, astăzi trebuie trăit,
Cel ce lumea ni-l oferă, căci în ea doar noi trăim,
Ba mai mult... nu recunoaștem... ca de ea să ne căim.

De trăirea care astăzi e departe ea de tine,
De trăirea... pentru Domnul care este o rușine,
Pocăință... fii tu iarăși cum ai fost la început,
Fă să fim și noi martirii, ca aceia din trecut.

Să te vezi în noi în lume, prin purtare și trăire,
Să te vezi tu pocăință, și-n a noastră azi vorbire,
Nu te pierde-n lumea largă, fii și azi ca în vechime,
Cea cu post... cu rugăciune, și la cină cu azime.

Nu lăsa să te păteze, cei care nu te doresc,
Nu-i lăsa să fie-n tine, cei care nu te trăiesc,
Rămâi albă și curată, rămâi tu o pocăință,
Fii cum ești, fii neschimbată, pentru orișice ființă.