Simt fiori cum mă-nconjoară-n viață azi pe drum mereu,
Știu de unde vin fiorii, sunt trimiși de Dumnezeu,
Sunt atât de calzi... caldura... eu o simt în viața mea,
Inima ea îmi cuprinde, și-mi oferă dragostea.

Simt o mângâiere blândă, simt o mână minunată,
Ce îmi șterge a mea față, chiar când este-nlăcrimată,
Alinarea ce-mi aduce, nimeni nu mi-o poate da,
Ba mai mult... ea îmi aduce, acea mână... dragostea.

Simt cum ea-mi îndepărtează, chiar și-adâncul de suspin,
Îmi golește și paharul, ce-mi stă-n față cu pelin,
Acea mână minunată, plină de puterea Sa,
Ce mereu ea îmi aduce-n orice clipă... dragostea.

Peste văi tot ea mă poartă, și prin valurile reci,
Calea bună îmi arată, când apar multe poteci,
Eu în toate-o văd în viață, ea îmi poartă grija mea,
Ca să nu-mi lipsească mie, niciodată... dragostea.

Tot ea este acea mână, ce pe mine azi mereu,
În necaz... în suferință, mă duce la pieptul Său,
Ca să stau la adăpostul, ce doar El mi-l poate da,
Și în orice încercare, vrea să-i simt eu dragostea.

Acea mână este mâna, ce odată s-a întins,
Pe o cruce în piroane, din ea sange s-a prelins,
Ca să am eu azi în toate, izbavire-n viața grea,
Ce-i de Dumnezeu adusă, căci El este... dragostea.

El e Cel ce-mi șterge fața, când suspin sau când eu plâng,
Cu-acel sânge El e-Acela, ce îmi spală al meu gând,
El e Cel ce mă ridică, când eu sunt în prăbușire,
Căci Acel ce își întinde, mâna... El este iubire.