De ce ți-e sufletul mâhnit când Domnul e cu tine,
El zi de zi asta ți-a spus, dar n-ai crezut creștine,
Te întristezi de-atâtea ori, când vine vre-o-ncercare,
Tu uiți că bunătatea Sa, sfârșit vre-o dată n-are.

De ce în deznădejdi mereu, ți-arunci a ta privire,
În deznadejde nu găsești, un drum spre nemurire,
Îl vei găsi doar de privești, mereu numai în sus,
Căci drumul către cer el este-n mâna lui Isus.

Te clatini tu adeseori, în vântul care bate,
Și gândul tău îl duce el, pe-o aripă... departe,
Ca frunza este fluturat, creștine gândul tău,
Vre-o izbăvire să nu vezi, când vine-un timp mai greu.

Te lași de valuri azi purtat, și dus în larg de mare,
Privire-adesea o apleci, și nu privești spre zare,
Ridic-o azi și vei vedea, cum izbăvirea vine,
Și nu lăsa să te scufunde, valul azi pe tine.

Credința ți se stinge-ncet, cu ea și tu te stingi,
Sub mucul fumegând suspini, și-adeseori azi plângi,
În vag privești spre nicăieri, cuprins de-ngrijorare,
De unde vine... ai uitat, o mare îndurare.

Deschide ochii larg acum, și inima deschide,
Să intre Dumnezeu ar vrea, o clipă n-o închide,
Atâtea daruri ți-a adus, sunt toate pentru tine,
Primește-L azi, nu-L alunga, va fi târziu de mâine.

Cu bucurie a venit, cu pacea cea divină,
Căci de divinitate vrea, să-ți fie ție plină,
Și inima... și gândul tău, tu nu îl alunga,
Primește-L pe Isus ca Domn... Stăpân în viața ta.