Zărit-am pe drumul cel drept
un melc târându-se agale.
Uimit de ce-a descoperit,
se felicita că a găsit
o cale mai ușoară;
Nu mai trebuie să urce
peste frunze, crengi și pietre.
Cuprins de gânduri mărețe,
cum că va spune și altora
să vină după el
căci calea-i mai ușoară,
Nu văzu că se apropia
În goana mare și cu tropot
o ploaie de pași,
și mari și mici;
Trecura în fugă
pe drumul cel drept,
iar melcul căzu zdrobit
sub greutatea lor.

Uitându-mă la el,
m-am găsit tânjind și eu
după o cale mai ușoară,
Aș vrea să fie mai simplu,
mai fără de zbateri,
cu mai puține frământări;
Dar ce am învățat atunci
de la melc,
e că orice lucru ușor
la final te zdrobeste.