Ca toamna prunciei cu roadele dulci
Aidoma-i toamna de-acum,
Mi-e sufletul tânăr la fel ca atunci
Chiar dacă-s la capăt de drum.

De-oi mai călca-n primăveri pe cărare,
Sufletul meu tânăr rămas
Tot dulci va simți cireșele-amare
Orbitând cu ultimul pas.

Pe scoarța golașă muguri-mi crapă,
Iar îmi dă sufletu-n floare,
Ghețari agregați în stropii de apă
Curg spre Viața viitoare.

Cred că oglinda e prea mincinoasă...
Chipul îmi e înfloritor,
Sufletul, tânăr pleca-va Acasă,
Nu-l sluțesc ani, poverile lor.

Ca-n toamna prunciei, aceleași gutui
Trec peste pragul de brumă,
Făclii de Lumină cu puful gălbui,
Jertfa de rod de la urmă.