Alergăm mereu prin viață, multe fericiri dorim,
Printre rândurile vieții, niciodată nu găsim,
Doar vremelnice... de-o clipă ce cu lacrimi se sfârșesc,
Fericire-adevărată, nu-i un lucru pământesc.

Alergăm în rătăcire, scufundându-ne-n izvoare,
Ochiul rău ni le arată, că sunt ele-atât de clare,
La Isus e numai unul, dătător de apă vie,
E-un izvor care învie, uscăturile-n pustie.

E-un izvor care dă viață, care dă și vindecare,
Al său susur rupe lanțuri, căci el dă și dezlegare,
De ne-ndepărtăm... vre-o dată, lumea nu îl va avea,
Ca să ne ofere nouă, astăzi ce ne poate da.

Alergăm după iubirea, ce sub raze se topește,
Și în noapte-acea iubire, ce-i de-afară... rătăcește,
Cea de sus e luminată de Acel ce e iubire,
Este vie... n-are moarte, vine dintr-o nemurire.

De rămânem la izvorul, plin ce este de tărie,
Ne va fi azi alergarea, negreșit spre veșnicie,
Căci Acel ce se adapă, din izvorul lui Hristos,
Când va reveni Mesia, el nu va rămâne jos.

De rămâi tu lângă viață, viață scrie-n dreptul tău,
De rămân... cu Cel ce-i viață, tot în ea sfârșivoi eu,
De ascundem alergarea, și-alergăm numai în noapte,
Eu și tu... după o noapte, negreșit sfârșim în moarte.

De-alergăm în neștiință, vom fi cei neștiutori,
De-alergăm după Cuvântul, vom fi cei, cunoscători,
De rămânem lângă Domnul, și Isus va rămânea,
De vom alerga spre lume, lumea... . ne va scufunda.

S-alergăm pe calea-ngustă, să luptăm azi lupta bună,
Fără ele nu exista niciodată vre-o cunună,
S-alergăm după sfințire, și în fața Celui sfânt,
Azi să ne smerim... nu-n fața, celor ce sunt pe pământ.