Iubire minunată
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 07/10/2021
Iubire minunată,
Ești totul pentru mine,
Când Tu îmi ești aproape,
Mă simt atât de bine,
Te am numai pe Tine,
Ești tot în viața mea,
Și pe nimic vre-o dată,
Isuse nu te-aș da.

Tu ești a mea tarie,
Tu ești speranța mea,
Tu ești o fericire,
Ce margini n-are ea,
Tu ești a mea lumină,
Din ziua cea cu nori,
Doar Tu o faci senină,
În ea când te cobori.

Tu ești a mea speranță,
Când totu-i dărâmat,
Când soarele apune,
Tu îl răsări îndat',
Când munții se înalță,
În fața mea mereu,
Îi muți ca să nu-mi fie,
Un drum spre Tine greu.

Tu ești a mea suflare,
Prin Tine viață am,
Eu te-am văzut Isuse,
Spre ceruri când priveam,
Eu te-am văzut în toate,
Și-n lacrimile mele,
Le-ai șters ca să nu-mi fie,
Acele clipe grele.

Eu te-am văzut în ziuă,
Dar și în nopți erai,
De veghe pentru mine,
Neobosit stăteai,
Și tot Tu-ai fost Acela,
Putere ce mi-a dat,
Să mă ridic din noaptea,
Care m-a dărâmat.

Tu ești acele stele,
Ce stau cu mine-n noapte,
Tu ești chiar și în lună,
Prin ea te simt aproape,
Chiar de apare-o umbră,
Eu știu... singur nu sunt,
Cu mine ești Tu Doamne,
Aud susurul blând.

L-aud sub nori... în ploaie,
Și în cuptoru-aprins,
Dar și mai tare Doamne,
L-aud când este-ncins,
Căci susurul mi-aduce,
Putere să pășesc,
Prin ploi și prin cuptoare,
În sus doar să privesc.

Ești toate pentru mine,
Și totu-i minunat,
Căci te-am găsit pe Tine,
Când eu te-am căutat,
Și vreau ca să rămână,
Tot o minunăție,
Minunăția-n care,
Ești Tu... ea este vie.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 262
  • Export PDF: 1
Opțiuni