Biruitor am fost, biruitor voi fi
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 07/10/2021
Biruitor am fost, biruitor sunt azi, biruitor voi fi mereu în toate,
Căci am un luptător, El este Dumnezeu, de mine nu va sta nicicând departe.

În suferința grea, dar și-n necazul greu, eu simt cum se coboar-a Sa putere,
Vre-o teamă eu nu am, căci știu... El îmi va da, atunci când simt dureri... o mângâiere.

Biruitor am fost, biruitor voi fi, eu am credința vie că El vine,
Atunci când eu în nopți, în gemete suspin, să mă ridice Domnul din suspine.

În pasu-ngreunat, când pleoapele se-apleacă, nadejdea mea e numai Dumnezeu,
Doar El mi-a ridicat, privirea mea în noapte, ca să nu rătăcesc în noapte eu.

Biruitor am fost, biruitor voi fi, căci teama e departe azi de mine,
Doar harul minunat, acel divin... ceresc, mult mai departe astăzi el o ține.

Oriunde m-aș afla, vre-o dată părăsit, n-am fost și niciodată nu voi fi,
Acel din cer ce strigă, e glasul Lui ce-mi spune, că El din toate mă va izbăvi.

Biruitor am fost, așa și voi rămâne, căci biruința este Dumnezeu
Pe El eu l-am ales, ca El mereu să-mi fie, Părintele ceresc și Domn al meu.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 361
  • Export PDF: 1
Opțiuni