Ridică înc-o dată azi privirea,
Tu cel ce-ai aplecat-o-nspre pământ,
Și nu lăsa ca lumea să îți placă,
Cum știe s-amăgească ea în gând.
Sclipirile de-o clipă îți aduce,
Și-atunci înspre pământ mereu privești,
Sclipirile urmezi... și calea sfântă,
Nu știi... dar tu pe ea o părăsești.
Ridică-te din praful de țărână,
Ce ca o haină azi ți-a devenit,
Acel ce-i viu la tine se coboară,
De El ar vrea să fii tu curățit.
Culoarea care porțile deschide,
E albul dar e-un alb imaculat,
Chiar dacă totul este o țărână,
De El ce-i curățit nu e pătat.
Ridică-te din bezna ce-ațipește,
Ființa ta în vremea de sfârșit,
Căci poate-acu veni, și vei rămâne,
Printre acei ce azi au ațipit.
E timpul ce-a fost scris în cartea sfântă,
Acel ce pe pământ azi îl trăiești,
Ridică-te și calea catre ceruri,
O clipă azi tu să n-o ocolești.
Căci este-o vreme ce-i de cântărire,
E cernerea vestită de Isus,
Ridică-te și-ndreapt-a ta privire,
Spre-a ta salvare ce vine de sus.
Căci în curând se va sfârși și timpul,
De pregatire care ni l-a dat,
Ridică-te, grăbește-ți alergarea,
Să fii mireasa Mirelui prea-nalt.