Mă încred numai în Tine
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 16/10/2021
Mă încred numai în Tine, Domnul meu din veșnicii,
Până-n clipa-n care Doamne, Tu pe nor o să revii,
În a Ta putere vie, astăzi e nădejdea mea,
Singur nu sunt eu vre-o dată, oricât lupt-ar fi de grea.

Mă încred numai în Tine, sfântul meu Vindecător,
Peste mările întinse, mâna Ta mă poartă-n zbor,
Viața mea ți-am dat-o Ție, grija ei o porți mereu,
Tu ești Doamne-a mea mândrie, c-al Tău nume-l port și eu.

Mă încred numai în Tine, Dumnezeul meu divin,
De-al Tău farmec al meu suflet, este-ntotdeauna plin,
Mă arunc pe-a Tale brațe, vreau la piept ca să mă strângi,
Ca să plâng de bucurie când și Tu cu mine plângi.

Mă încred numai în Tine, soarele când este-ascuns,
Și în vremea-nourată, harul Tău mi-este deajuns,
Căci prezența Ta îmi este, și căldură și lumină,
Ziua ce-i fără de soare, ea cu Tine e senină.

Mă încred numai în Tine, și în clipe-ntunecate,
Pline de puteri străine, și de umbre și de șoapte,
Căci în ele... ooo Isuse, nu mi-e teamă nici-o vreme,
Căci printre acele șoapte, eu aud... tu nu te teme.

Mă încred... . căci Tu credință doar prin harul Tău mi-ai dat,
Sus pe stâncă temelia, mi-ai zidit... ca niciodat',
Să nu fiu de vânt... de valuri, azi răpus jos la pământ,
Nimenea n-o poate face, căci zidit sunt eu de-un sfânt.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 466
  • Export PDF: 1
Opțiuni